Aproape 100 de români au protestat la Paris față de încălcarea dreptului de vot. Ce le-au transmis manifestanții, în direct la GÂNDUL LIVE, autorităților de la București

Aproape 100 de români au protestat la Paris față de încălcarea dreptului de vot. Ce le-au transmis manifestanții, în direct la GÂNDUL LIVE, autorităților de la București
Publicat: 03/11/2014, 22:15
Actualizat: 06/07/2016, 03:28

„Ne revendicăm dreptul la vot care ne-a fost încălcat. Considerăm că este sub orice limită ca cetățenii Românii să nu și-l poată exercita”, a declarat la GÂNDUL LIVE, Alexandru Urdaș, precizând că protestatarii s-au organizat pe rețelele de socializare, iar manifestația are autorizație.

Ce le cer protestatarii de la Paris autorităților de la București puteți afla urmărind filmul de mai jos:

Duminică seară, cu câteva minute înaintea închiderii urnelor, la intrarea pe Rue de l’Exposition, unde se află sediul Ambasadei României la Paris și cel al Institutului Cultural Român, se aflau câteva sute de persoane care au stat la coadă ore în șir pentru a vota. O parte dintre acestea au intrat cu forța în ambasadă, în speranța că, dacă se vor afla în incinta acesteia, își vor putea exercita dreptul de vot.

Ambasadorul Bogdan Mazuru a ieșit abia după circa o oră să discute cu oamenii nemulțumiți. După aproape două ore de negocieri, alegătorii au acceptat să părăsească clădirea după ce au semnat o petiție prin care acuzau faptul că le-au fost încălcate drepturile.

La fața locului, au ajuns și reprezentanți ai Jandarmeriei Franceze.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Salariul minim se va calcula diferit! Directiva care explică noua formulă: Pot include 60% din...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
"Pe moment am crezut că dă de pământ cu acordeonul". Marian Cozma, show de zile...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
×